Chirurgia nasului - Rinoplastia (rinoplastie)
Rinoplastia - Operatia de remodelare a nasului
Rinoplastia (operatia estetica la nas) reprezinta procedura chirurgicala de remodelare a nasului (a carui forma este alterata ereditar, posttraumatic sau dupa operatii anterioare).
Scopul operatiei
- imbunatatirea aspectului si proportiilor nasului
- imbunatatirea respiratiei (atunci cand exista obstructie nazala datorata anomaliilor structurale ale piramidei nazale).
Rinoplastia estetica urmareste:
✓ reducerea dimensiunilor nasului
✓ indepartarea cocoasei si obtinerea unui dors drept sau usor concav
✓ ingustarea unui varf lat sau bulbos sau rotunjirea unui varf ascutit
✓ ridicarea varfului nasului
✓ ingustarea unor nari prea largiindepartarea asimetriilor si a deviatiilor
Rinoplastia reconstructiva urmareste:
– corectarea unor malformatii congenitale ale nasului
– corectarea unor deformari posttraumatice
– remodelarea nasului dupa indepartarea unor formatiuni tumorale
Rinoplastia poate sa asocieze proceduri ORL de inlaturare a obstructiei nazale (ex. corectia deviatiei de sept nazal).
Ce investigatii preoperatorii sunt necesare?
Analize de sange
De obicei sunt necesare doar investigatii de rutina, care sa ateste starea de sanatate a pacientului (hemoleucograma, VSH, glicemie, uree si creatinina serica, TGO, TGP, timpi de coagulare: APTT, PT, INR, markeri virali -Ag Hbs, anticorpi antiVHC-)
Investigatii imagistice
- radiografia masivului facial.
- CT sau RMN – doar in cazul unei alterari importante a formei piramidei nazale sau in cazul obstructiei nazale asociate
Detalii preoperatorii:
In timpul consultatiei preoperatorii se vor urmari urmatoarele aspecte:
– Se vor evalua forma si dimensiunile nasului in relatie cu celelalte elemente ale fetei si cu proportiile ideale
– Se va evalua unghiul format de nas cu buza superioara,
– Se va observa simetria narilor si pozitia peretelui despartitor dintre acestea (septul nazal), precum si eventualele tulburari respiratorii.
– Se va evalua calitatea pielii de la nivelul piramidei nazale,
– Se vor efectua fotografii si masuratori referitoare la dimensiunile actuale ale nasului,
– Se va evalua starea de sanatate a pacientului si se vor obtine informatii legate de istoricul medical al acestuia. Nu in ultimul rand se vor recomanda efectuarea unor investigatii preoperatorii (analize de sange, investigatii imagistice, consult ORL) si va ajusta sau va stopa administrarea unor medicamente care cresc riscul de sangerare (aspirina, anticoagulante orale, medicatie naturista, etc),
– Se va recomanda renuntarea la fumat cu cel putin 2 saptamani inaintea operatiei.
Indicatii:
– Pacientul a ajuns la varsta adulta (peste 18 ani) iar elementele fetei si-au desavarsit cresterea
– Starea de sanatate este buna
– Asteptarile pacientului sunt realiste
Contraindicatii:
– Pacienti cu varsta sub 18 ani
– Prezenta bolilor cronice grave sau decompensate
– Prezenta unei afectiuni acute respiratorii, pana la vindecarea acesteia
Cum se desfasoara operatia ?
– Rinoplastia se practica in general sub anestezie generala, dar este posibila si anestezia locala asociata cu sedare intravenoasa.
– Operatia dureaza in medie 1-2 ore, dar se poate prelungi in functie de complexitatea modificarilor ce se impun.
– Inciziile pot fi practicate in interiorul nasului -tehnica inchisa- sau la nivelul columelei (puntea de piele care separa cele doua nari) – tehnica deschisa-
– Remodelarea nasului presupune fie reducerea anumitor structuri ale acestuia, fie augmentarea lor prin adaugarea de grefoane cartilaginoase sau osoase
– Deviatia septului nazal se corecteaza in acelasi timp operator
In anumite situatii nu este posibil sa se obtina rezultatele dorite doar intr-un singur timp operator. Uneori se impun corectii minore ulterioare, pentru a obtine aspectul estetic final.
Evolutia postoperatorie:
– La finalul operatiei inciziile vor fi saturate
– Postoperator oasele si cartilajele vor fi sustinute cu ajutorul unei atele ce se aplica pe fata externa a piramidei nazale.
– In fosele nazale se vor introduce niste tampoane , care vor fi mentinute 24-48 ore
– Rinoplastia determina un disconfort mic sau moderat, care insa poate fi controlat prin medicatie antialgica obisnuita (algocalmin, nurofen, paracetamol); de asemenea se va administra un antibiotic oral 5 zile postoperator.
– Postoperator se impune o pozitie in decubit dorsal (pacientul intins pe spate), cu capul ridicat. Vor fi aplicate comprese reci la nivelul ochilor si fruntii, pentru a impiedica aparitia echimozelor (vanatailor) si umflarea nasului (edemul).
– Atela va fi indepartata la 14 zile postoperator
– Rezultatul precoce al rinoplastiei va putea fi apreciat la 2-3 saptamani dupa operatie. In urmatoarele 3-6 luni se remarca imbunatatirea progresiva a formei si conturului nazal si disparitia edemului.
– Expunerea la soare, purtarea ochelarilor si efortul fizic intens vor fi evitate 3 luni dupa operatie.
Complicatiile rinoplastiei:
Complicatiile generale sunt cele comune oricarei proceduri invasive, fiind reprezentate de anumite complicatii cardio-respiratorii ce pot aparea datorita anesteziei generale.
Complicatiile locale, specifice:
- sangerarea, de obicei este oprita prin tamponament nazal, dar daca este importanta poate impune reinterventia in scopul hemostazei
- Infectia este exceptonala, fiind prevenita prin administrarea de antibiotice
- Tulburari de sensibilitate la nivelul nasului, de obicei dispar in cateva luni
- Obstructie nazala, posibila in primele luni datorita tumefactiei (umflarii) mucoasei nazale
- Perforatia septului nazal, complicatie rara si care impune corectarea chirurgicala ulterioara
- Neregularitati de contur, asimetriile pot impune un retus ulterior
- Cicatrici hipertrofice sau vicioase
Blefaroplastia - Chirurgia pleoapelor
Blefaroplastia sau chirurgia pleoapelor
Blefaroplastia sau operatia de corectie a pleoapelor cazute, este principala procedura chirurgicala de reintinerire a regiunii orbitale si de inlaturare a aspectului obosit al privirii.
Cum sunt alcatuite pleoapele?
Pleoapele sunt acoperite de piele fina si subtire, care in timp dobandeste un aspect creponat. Sub tegument se afla musculatura orbiculara, care contribuie la miscarile pleoapelor. In straturile profunde se gaseste grasimea, care daca este in exces sau aluneca spre straturile superioare formeaza pungi. Pleoapele sunt structuri mobile, cand pleoapa superioara este deschisa, aceasta trebuie sa acopere doar 1-2 mm din iris; daca este ptozata (cazuta) acopera o suprafata mai mare a acestuia.
Care sunt cauzele ptozei palpebrale?
Odata cu inaintarea in varsta aproape toate persoanele dezvolta un exces de piele la nivelul pleoapelor superioare si inferioare. Acest lucru se intampla deoarece in timp benzile fibroase care ataseaza pielea de muschiul ridicator al pleoapei slabesc si nu mai reusesc sa creeze acel sant dinamic de la nivelul pleoapei superioare. In plus, se produce ptoza (alunecarea si bombarea) grasimii si a glandei lacrimale, accentuand aspectul de pleoapa superioara grea, plina.
Care este scopul operatiei de blefaroplastie?
Blefaroplastia urmareste imbunatatirea aspectului pleoapelor, prin indepartarea exesului de piele, a pungilor de grasime si modelarea muschiului hipertrofiat sau lax. Acaeasta operatie nu poate trata exoftalmia (globii oculari prea proeminenti), pleoapele umflate sau discromiile ( cearcanele hiperpigmentate de sub ochi). Procedura se poate practica doar la nivelul pleoapelor superioare, in acest caz purtand denumirea de blefaroplastie superioara sau doar la nivelul pleoapelor inferioare, fiind denumita blefaroplastie inferioara. Este foarte importanta recunoasterea fiecarui element care contribuie la aspectul obosit al regiunii perioculare, pentru a-l rezolva chirurgical corect. Aceasta operatie nu are niciun efect advers asupra vazului. Ca si in cazul oricarei operatii estetice, este foarte important sa fie cunoscute schimbarile dorite de pacient, iar asteptarile acestuia sa fie in concordanta cu posibilitatile chirurgicale de modelare a regiunii perioculare.
Blefaroplastia - Cand este indicata operatia de blefaroplastie?
Blefaroplastia este o operatie strict individualizata, si ca urmare nu se poate practica pentru a satisface dorintele altcuiva sau pentru a copia o imagine ideala. In majoritatea cazurilor blefaroplastia nu are indicatii medicale, fiind efectuata doar in scop estetic.
Blefaroplastia - Chirurgia estetica a pleoapelor este indicata atunci cand:
✓ starea de sanatate este buna
✓ pacientul doreste sa-si imbunatateasca aspectul zonei perioculare iar asteptarile acestuia sunt realiste
✓ pielea cazuta de la nivelul pleoapei superioare ingusteaza campul vizual.
Blefaroplastia - Care sunt contraindicatiile?
Blefaroplastia este considerata o interventie miniinvaziva, ce poate fi efectuata sub anestezie locala si ca urmare nu are contraindicatii relative sau absolute.
Totusi, poate fi contraindicata in urmatoarele situatii:
– in cazul pacientilor cu asteptari nerealiste
– in cazul pacientilor cu afectiuni endocrine sau cu alte afectiuni medicale care pot determina “pungi” sub ochi
– in situatia pacientilor cu “sindromul ochiului uscat”, care trebuie indrumati initial spre un oftalmolog
– asocierea unor boli grave poate impune amanarea interventiei.
Detalii preoperatorii
Pe parcursul consultului preoperator, chirurgul:
- va identifica problemele si dorintele pacientului
- va evalua din punct de vedere anatomic pleoapele:
- pielea pleoapei – evaluarea texturii, a excesului cutanat, prezenta formatiunilor tumorale sau a hiperpigmentarilor
- musculatura orbiculara – prezenta ticurilor, punerea in evidenta a santului palpebral; evaluarea inchiderii pleoapelor
- grasimea – daca formeaza “pungi”, daca este prezenta in exces
- mobilitatea pleoapei superioare – cand este deschisa aceasta trebuie sa acopere doar 1-2 mm din iris;
- pozitia unghiului extern al ochiului- daca este cazut se poate practica o epicantoplastie (ridicarea colturilor ochilor) sau o epicantopexie (fixarea colturilor ochilor)
✓ va evalua acuitatea vizuala si marimea campului vizual
✓ va evalua posibilele cauze medicale care determina modificari ale regiunii perioculare: hiper sau hipotiroidism, disfunctie renala, cardiaca sau hepatica, boli de colagen
✓ va stabili cauza ptozei (spranceana cazuta, lasarea pleoapei sau a glandei lacrimale, bombarea grasimii, alte probleme) si a solutiei chirurgicale corecte
✓ va evalua pozitia sprancenei si va stabili pozitia optima a acesteia, pentru o eventuala fixare
✓ va identifica prezenta ridurilor de la colturile ochilor (“laba gastei”), riduri care nu vor fi corectate prin blefaroplastie
✓ va pune in evidenta o eventuala exoftalmie (bombarea globilor oculari) si va investiga cauzele acesteia
✓ va stabili latimea exacta a pleoapei superioare si pielea care va fi rezecata
✓ se stabileste pozitia glandei lacrimale
✓ va efectua fotografii si masuratori ale regiunii orbitale
✓ va evalua starea de sanatate a pacientului si va obtine informatii legate de istoricul medical al acestuia. Nu in ultimul rand, medicul va recomanda efectuarea unor investigatii preoperatorii (analize de sange, investigatii imagistice, eventual consult oftalmologic si endocrinologic) si va ajusta sau va stopa administrarea unor medicamente care cresc riscul de sangerare (aspirina, anticoagulante orale, medicatie naturista, etc),
✓ va recomanda renuntarea la fumat cu cel putin 2 saptamani inaintea operatiei.
Ce investigatii preoperatorii sunt necesare pentru operatia de blefaroplastie?
- Analize de sange -de obicei sunt necesare doar investigatii de rutina (inclusiv timpii de coagulare), care sa ateste statusul biologic al pacientului
- Investigatii imagistice (Radiografie, CT, RMN) nu sunt necesare, exceptand situatiile in care se remarca asimetrii ale orbitelor
- Investigatii oftalmologice- evaluarea acuitatii vizuale, a campului vizual si testul Schrimmer
Blefaroplastia - Cum decurge operatia?
Blefaroplastia se practica in general sub anestezie locala, eventual asociata cu sedare intravenoasa. Operatia dureaza in medie 2- 3 ore, dar se poate prelungi in functie de complexitatea modificarilor ce se impun. In ultimii ani in tot mai mica masura este indicata rezectia agresiva a excesului de piele si a grasimii, fiind folosite tehnici in care se pune accent pe reconstructia santului palpebral si pe redistribuirea locala a grasimii (de exemplu, pentru a umple santurile lacrimale adancite).
Blefaroplastia superioara presupune fie indepartarea excesului de piele si a „pungilor” de grasime de la nivelul pleoapei superioare prin practicarea unei incizii in santul palpebral (in pliul format de pleoapa superioara).
Se infiltreaza regiunea cu solutie anestezica si se excizeaza excesul de piele, se incizeaza muschiul orbicular si se pune in evidenta grasimea situata in plan profund, se rezeca sau se redistribuie excesul de grasime de la acest nivel. Daca este necesar se practica epicantopexie, adica fixarea coltului extern al ochiului, pentru a obtine un aspect armonios al regiunii. La finalul operatiei inciziile se sutureaza si se aplica pe plagi un unguent antibiotic si comprese reci.`
Blefaroplastia inferioara presupune fie indepartarea excesului de piele si a „pungilor” de grasime de sub ochi (prin intermediul blefaroplastiei clasice, transcutanate, cu incizii la exteriorul pleoapei inferioare), fie indepartarea doar a grasimii (prin intermediul blefaroplastiei transconjunctivale cu incizii prin interiorul pleoapei).
Asocierea blefaroplastiei transconjunctivala cu proceduri nechirurgicale de intinerire a pielii de sub ochi ( peeling chimic, LASER, radiofrecventa, etc.) permite obtinerea unor rezultate foarte bune si fara cicatrici vizibile.
In cazul blefaroplastiei clasice se infiltreaza pleoapa inferioara cu o solutie anestezica si se practica incizia la exteriorul pleoapei, la cca 2 mm sub marginea cu gene, continuandu-se extern la nivelul unui rid. Se diseca in plan subcutanat, sau submuscular pana la nivelul marginii orbitale. Se patrunde in planul profund, se identifica excesul de grasime de la acest nivel si se excizeaza sau se translateaza intr-o regiune vecina.
Se indeparteaza sau se plicatureaza excesul de muschi orbicular si se ataseaza la marginea orbitala laterala. Se ridica tesuturile de la nivelul obrajilor si se suspenda la marginea orbitala sau la fascia temporala. Se excizeaza excesul de piele si se sutureaza incizia.
Operatia transconjunctivala presupune o incizie prin interiorul pleoapei inferioare, prin intermediul careia se pot remodela toate structurile descrise anterior, exceptand excesul de piele.
Care este evolutia postoperatorie?
Dupa operatie pleoapele vor fi umflate si pot aparea echimoze (vanatai) care dispar in aproximativ 2 saptamani.
Blefaroplastia determina un disconfort mic sau moderat, care insa poate fi controlat prin medicatie antialgica obisnuita. Postoperator se impune o pozitie in decubit dorsal (pacientul intins pe spate), cu capul usor ridicat. Vor fi aplicate comprese reci la nivelul ochilor, pentru a impiedica aparitia echimozelor (vanatailor) si a edemului. De asemenea se aplica picaturi oculare pentru a lubrifia regiunea oculara.
Firele de sutura vor fi indepartate dupa 4-5 zile. Postoperator se va evita expunerea cicatricilor la soare si efortul fizic intens.
Care sunt complicatiile blefaroplastiei ?
Complicatiile generale sunt cele comune oricarei proceduri invazive si includ in principal anumite complicatii cardio-respiratorii ce pot aparea datorita anesteziei generale.
Complicatiile locale sunt reprezentate de:
– sangerarea- de obicei este stapanita prin mijloace locale (compresiune, aplicatii reci). Daca insa este vorba de o sangerere postoperatorie importanta, se poate impune reinterventia pentru hemostaza.
– leziunile corneei (invelisul transparent care acopera la suprafata globul ocular) sunt rare si se trateaza prin aplicarea de unguente oftalmologice
– malpozitia santul palpebral (acesta este plasat prea inalt sau prea jos)
– excizia excesiva a pielii cu aparitia lagoftalmiei (globul ocular este prea dezgolit de piele)
– infectiile, granuloamele de fir, sangerarile importante sunt rare si impun masuri specifice.
– pierderea partiala sau totala a vederii este cea mai grava complicatie care poate aparea. Este extrem de rara si este datorata hemoragiei retrobulbare, care reprezinta o urgenta care impune reinterventia pentru a evacua cheagurile si a opri sangerarea.
– diplopia (vederea dubla) este de obicei temporara si se datoreaza edemului sau unui hematom. Diplopia permanenta este determinata de lezarea unor muschi oculari si impune corectie chirurgicala ulterioara.
Care sunt alernativele terapeutice?
Daca este necesara imbunatatirea texturii pielii pleoapei, se pot efectua proceduri LASER in acelasi timp sau dupa interventia chirurgicala.
Uneori, daca excesul cutanat nu este foarte important, si nu exista grasime in exces, procedurile nechirurgicale (LASER, radiofrecventa) sunt suficiente pentru a determina contractia pielii si disparitia excesului cutanat.
Problemele asociate de la nivelul regiunii perioculare pot beneficia de tratamente complementare: laser, peeling, injectare de grasime sau alte substante de umplere, injectare de toxina botulinica.
Cura chirurgicală a sindromului de canal carpian
Cura chirurgicală a sindromului de canal carpian
Cura chirurgicală a sindromului de canal carpian - Vreau sa va reţin atentia asupra unei probleme de care s-au lovit unii sportivi si care este neplacuta atat prin durerile ce apar, cat si prin caracterul relativ invalidant. Se intampla ca unii culturisti, mai ales aceia care se antreneaza in adevaratul sens al cuvantului sa experimenteze amorteli si tremuraturi la nivelul mainii, mai ales noaptea, si o usoara incapacitate de coordonare, sau daca doriti sa o numim neindemanare, la manuirea unor obiecte, precum un pahar sau o ceasca. De asemenea se remarca prezenta unei senzati dureroase la nivelul incheieturii mainii, cu tendinta la iradiere in intregul membru superior, catre umar. Simptomele descrise se datoreaza in multe cazuri sindromului de tunel carpian.
"Tunel carpian" - ce o fi asta? Suna destul de ciudat, parca te si astepti sa vezi trenul iesind printr-un capat, dar de fapt este o formatiune anatomica la nivelul pumnului, prin care trece un nerv foarte important, si anume nervul median. Cand acest tunel este comprimat asupra nervului median se exercita in mod gradat presiune. Compresia nervului median produce simptome ca amorteala, tremuratura si slabiciunea musculaturii care este inervata de acest nerv. Este vorba de muschi importanti de la nivelul mainii, iar rezultatul este reprezentat de incapacitatea de efectuare a unor activitati motorii diverse, de diverse grade, in functie de severitatea compresiei.
Care este prognosticul acestei afectiuni? Daca nu este tratata, degradarea continua a functiei nervului median poate duce catre un punct unde nu se mai poate face nimic, deoarece afectarea devine permanenta si ireversibila. Rezultatul poate fi o slabiciune accentuata a mainii, pana la un nivel la care obiectele nu mai pot fi apucate ferm, iar activitatiile care presupun abilitati de munca cu detalii fine devin imposibile. Ocazional, atunci cand cauza ce sta la baza sindromului de tunel carpian este un accident acut, ca de exemplu o lovitura puternica la nivelul mainii, se poate aplica un tratament relativ simplu si care inlatura pericolul complicatiilor sau evolutiei nefavorabile. In mod obisnuit, mai ales daca simptomele au aparut de mai mult timp, iar cauza este necunoscuta se recomanda interventia chirurgicala.
Desi destul de frecvent nu se poate afla cauza sindromului de tunel carpian, putem enumera printre cauze sarcina, poliartrita reumatoida, orice afectiune inflamatorie si mai ales traumatismele repetate la nivelul mainii, ca de exemplu activitatile manuale grele, diversele meserii manufacturiere si nu in ultimul rand sportul, dintre acestea remarcandu-se culturismul.
Cum stabilim diagnosticul de sindrom de tunel carpian?
Cele mai frecvente simptome si semne sunt:
Amorteli si tremuraturi fine ale mainii
- Scaderea progresiva a sensibilitatii tactile a degetului mare, aratatorului si degetului mijlociu
- Inregistrarea unor senzatii de "curent electric" ce traverseaza mana atunci cand medicul loveste usor traseul nervului median la nivelul incheieturii pumnului
- Aparitia simptomelor enumerate mai sus atunci cand se mentine pumnul in pozitia de flexie pentru un minut
Exista doua mari categorii de tratament: chirurgical si nechirurgical.
Tratamentul nechirurgical se recomanda in cazuri usoare si consta in utilizarea unor atele (arata ca niste placute din diverse materiale si se fixeaza de membrul afectat cu fase) sau aparate de contentie flexibile (sub forma unor manusi, ce fixeaza articulatia pumnului). Acestea se poarta in timpul noptii si previn indoirea pumnului. Punand in repaus articulatia pumnului (care este formata prin alaturarea capetelor distale ale ulnei si radiusului si o parte din oasele carpiene) inflamatia si edematierea membranei sinoviale sunt reduse, ceea ce micsoreaza presiunea exercitata asupra nervului. De asemenea, utilizarea medicatiei antiinflamatorie este benefica in scopul amintit anterior. In cazurile mai severe tratamentul presupune injectarea de cortizon in tunelul carpian. Cortizonul se va raspandi de-a lungul tunelului carpian si va reduce inflamatia membranei sinoviale (aceasta formatiune anatomica captuseste interiorul articulatiilor si secreta un lichid care lubrifiaza capetele articulare, facilitand frecarea dintre ele). Doza uzuala de cortizon este mica, nu are efecte secundare si prin reducerea inflamatiei diminueaza presiunea ce afecteaza nervul. Tratamentul nechirurgical este eficient daca diagnosticul este stabilit la scurta durata dupa debutul bolii.
Tratamentul chirurgical se aplica la pacientii la care alte metode terapeutice nu au reusit sa amelioreze durerea si celelalte simptome. Interventia chirurgicala este numita "eliberatoare", deoarece se sectioneaza ligamentul care formeaza "tavanul" tunelului carpian (ligamentul carpian volar), astfel eliminandu-se presiunea ce actioneaza asupra nervului median. Operatia se efectueaza sub anestezie locala, prin injectarea solutiei anestezice in mana sau in antebrat. Ligamentul se sectioneaza printr-o mica incizie, care are rolul de a scadea presiunea la nivelul nervului si de a facilita recuperarea. Ocazional poate fi necesara anestezia generala, in cazurile mai complicate. O tehnica moderna, numita artroscopie, permite o perioada de recuperare mai scurta, iar incizia este mult mai mica. Cel mai frecvent pacientul nu necesita spitalizare.
Rezultatele pe termen indelungat ale chirurgiei sunt de obicei excelente. Trebuie amintit ca durata de timp necesara recuperarii nervului depinde de lungimea perioadei cat acesta a fost comprimat anterior. Daca exista o afectare extensiva datorata unei perioade de compresie de cateva luni, vor fi necesare alte cateva luni pana ca nervul sa-si reia complet functia. In aceasta perioada mana va deveni progresiv mai puternica si se va recapata capacitatea senzitiva. Daca nu s-au produs leziuni permanente la nivelul nervului este posibil ca functiile acestuia sa revina la normal in proportie de 100%. Numai ocazional s-au inregistrat afectari atat de severe incat recuperarea functionala sa fie partiala sau chiar sa nu se produca.
Riscurile interventiei chirurgicale sunt infectia, lezarea nervului, vaselor de sange sau tendoanelor, persistenta simptomelor, probleme privind anestezia, dar sunt rare, iar rezultatele favorabile sunt in procent mult mai mare decat complicatiile sau recidivele.
Prognosticul este cu atat mai favorabil cu cat tratamentul este aplicat mai curand. Pentru ca exista cauze multiple si uneori intricate, sindromul de tunel carpian este dificil de prevenit. Stari patologice asociate cu aparitia acestui sindrom sunt artrita, diabetul zaharat, fracturi sau luxatii ale oaselor articulatiei pumnului, dezechilibre hotmonale (tiroidiene, de menopauza), sarcina. Totusi, in ceea ce priveste practicantii culturismului, cauzale majore ce stau la originea aparitiei sindromului de tunel carpian sunt miscarile repetitive de apucare (a unei haltere, de exemplu), mai ales cu o priza puternica si flexia constanta a articulatiei pumnului.
Pentru a preveni aparitia sidromului de tunel carpian se recomanda urmarea unui program de antrenament inteligent, care sa nu solicite excesiv incheietura mainii, alegerea judicioasa a exercitiilor si acordarea unui timp de refacere suficient. In cazul aparitiei simptomelor descrise este de preferat intreruperea temporara a exercitiilor ce implica miscari in aceasta articulatie (mai ales exercitiile pentru musculatura antebratului) si eventual aplicarea locala a unui antiinflamator usor. Daca nici dupa aceste masuri durerile nu inceteaza si simptomatologia se agraveaza se recomanda prezentarea la medic, singurul in masura sa puna un diagnostic precis si sa stabileasca conduita terapeutica.
Culturistii sunt oameni puternici, rezistenti si obisnuiti sa suporte durerea, insa e bine sa aiba in vedere si astfel de lucruri aparent minore, care lasate in voia sortii pot conduce la complicatii dificil, sau poate chiar imposibil de tratat, si care pot distruge o cariera promitatoare.
Tratamentul maladiei Dupuytren
Tratamentul maladiei Dupuytren
Maladia Dupuytren (contractura Dupuytren) este o afectiune caracterizata prin depunerea de tesut fibros la nivel palmar, cu formarea de noduli si bride retractile. Acestea sunt asemanatoare unor cordoane fibroase inextensibile situate sub pielea palmara.
Care sunt cauzele acestei maladii?
Cauzele acestei afectiuni sunt inca incomplet elucidate. Se incrimineaza un mecanism reparator al fasciei palmare, dupa traumatizarea fibrelor de la acest nivel. Alta ipoteza sustine ca insuficienta oxigenare a grasimii palmare determina formarea de tesut fibros.
In boala Dupuytren este incriminat atat un factor rasial, cat si o componenta ereditara. Boala este mai frecvent intalnita la populatia nordica, fiind rara la asiatici si africani. Barbatii sunt mai frecvent afectati decat femeile, iar boala este de obicei bilaterala. De asemenea, s-a dovedit ca are o incidenta crescuta la diabetici, fumatori, alcoolici si la pacientii cu epilepsie. Lucratorii manuali, cei care sufera micotraumatisme repetate ale mainilor sau sunt expusi la vibratii prezinta mai des aceasta boala.
Cum evolueaza boala?
Evolutia leziunilor in maladia Dupuytren este stadiala:
- in stadiul incipient (proliferativ) apar noduli fibrosi, situati de obicei langa pliul palmar distal (in apropierea degetelor), formati ca urmare a ingrosarii fasciei palmare
- in stadiul activ (involutional) apar benzi fibroase care limiteaza extensia (intinderea) degetelor. Ulterior apar modificari ale tesuturilor periarticulare.
- in stadiul rezidual (avansat) exista benzi fibroase, ingrosate, care determina contractura in flexie a articulatiilor mainii. Secundar pot aparea tulburari de sensibilitate prin compresia nervilor.
Care sunt manifestarile clinice?
Afectiunea se manifesta prin prezenta in palme, la baza degetelor, de noduli, de la care pornesc benzi fibroase care retracta progresiv articulatiile degetelor. De obicei boala este bilaterala, iar daca este unilaterala, mana dreapta este mai frecvent afectata, in special degetele mic si inelar.
Care este tratamentul bolii?
Tratamentul bolii Dupuytren poate fi chirurgical sau nechirurgical. Scopul acestuia este:
– de a reduce deformarea mainii
– de a imbunatati functionalitatea degetelor afectate
– de a preveni recidiva (reaparitia) bolii
Tratamentul chirurgical
Cand este indicata operatia?
- cand articulatia metacarpofalangeala (de la baza degetului) este retractata in flexie de peste 30°
- cand exista contractura de orice grad a articulatiei interfalangiene proximale
- daca apar tulburari de sensibilitate la nivelul degetelor afectate.
- cand sunt afectate structurile periarticulare.
Tipuri de interventii chirurgicale
In functie de stadiul bolii, de varsta pacientului si de bolile asociate se poate practica una dintre urmatoarele proceduri chirurgicale:
Fasciotomia percutanata ( inchisa) consta in sectionarea unei bride fasciale printr-o microincizie tegumentara. Este o interventie utila mai ales ca prima etapa in cazul contracturilor severe, pentru a facilita o interventie chirurgicala mai elaborata.
O varianta mai moderna a acestei proceduri este fasciotomia percutana cu ac, operatie miniinvaziva care consta in multiple punctii la nivel palmar, prin intermediul carora se sectioneaza bridele cu varful acului.
Fasciotomia deschisa presupune o incizie de cca 1 cm care ofera vizualizarea atat a bridei fibroase, cat si a structurilor neuro-vasculare de la nivelul mainii, evitandu-se taierea accidentala a acestora. Se practica sub anestezie locala si este indicata pacientilor carora le este contraindicata o procedura mai extensiva.
Toate aceste interventii limitate implica un disconfort redus si o recuperare rapida. Au dezavantajul ca nu impiedica progresiunea bolii, avand un risc crescut de recurenta a acesteia. Nu sunt indicate la pacienti tineri, cu boala cu evolutie rapida, sau in cazul existentei bridelor multiple.
Aponevrectomia segmentara este o procedura prin care se indeparteaza mici fragmente fasciale, prin intermediul unor incizii practicate la nivelul palmei.
Fasciectomia regionala (limitata) presupune indepartarea doar a portiunilor ingrosate, fibroase ale aponevrozei palmare. Cu toate ca acest tip de operatie nu previne reaparitia bolii sau progresiunea acesteia in zonele neoperate, este o procedura care ofera rezultate bune si putine complicatii postoperatorii.
Fasciectomia totala (radicala) urmareste indepartarea totala a aponevrozei palmare si a ligamentelor de la baza degetelor, precum si a bridelor digito-palmare. Este indicata in cazul bolii extensive, care cuprinde intreaga palma. Se practica prin intermediul unei incizii palmare transversale si prin incizii longitudinale la nivelul degetelor. Plagile pot fi lasate deschise dupa operatie, sau pot fi inchise cu ajutorul unor lambouri locale sau a grefelor de piele.
Dermofasciectomia consta in indepartarea fasciei palmare impreuna cu pielea de deasupra, urmata de aplicarea de grefe de piele pe zonele excizate. Este o operatie indicata in special in boala recurenta.
Alte interventii chirurgicale se adreseaza complicatiilor bolii:
- contractura articulatiei interfalangiene proximale- necesita sectionarea structurilor capsulo-ligamentare, in vederea relaxarii articulatiei si obtinerii extensiei complete a degetului
- contractura severa a articulatiei interfalangiene – poate necesita artrodeza (fixarea articulatiei intr-o pozitie functionala) sau artroplastia (inlocuirea articulatiei cu o proteza)
- retractia severa a degetului mic, la pacientii varstnici poate impune amputatia acestuia.
- hiperextensia articulatiei interfalangiene distale, daca nu se corecteaza pasiv, poate necesita relaxare chirurgicala a ligamentelor.
Evolutia postoperatorie:
Postoperator mana va fi pansata si imobilizata pe o atela, degetele fiind in extensie. In primele 24 ore este posibil sa fie mentinut un tub de dren, prin care se vor evacua lichidele acumulate la nivelul zonei operate. Se recomanda reluarea precoce a miscarilor active ale degetelor. Pe masura ce plagile palmare se vindeca, vor fi incurajate miscarile mai viguroase si folosirea mainii in activitatile zilnice.
Care sunt complicatiile bolii?
Complicatiile precoce:
- Hematomul apare rar, fiind prevenit de hemostaza riguroasa si de drenajul postoperator .
- Necroza cutanata apare in zonele in care in urma disectiei raman lambouri subtiri si precare.
- Infectia este favorizata de prezenta hematomului sau de necroza tegumentara
- Sectionarea unui nerv sau a unei artere digitale din vecinatatea bridelor
Complicatiile tardive:
- Deficiul de flexie poate aparea deoarece frecvent se neglijeaza miscarile de flexie, in efortul de a mentine extensia castigata postoperator.
- Sindroame dureroase cronice pot fi datorate lezarii nervoase, formarii de nevroame sau distrofiei simpatice reflexe.
- Reaparitia bolii (recurenta) este mai frecventa la tineri cu boala activa
Tratamentul nechirurgical
- Extensia pasiva continua poate intinde structurile fibroase retractate
- Tratamentul medical cu 5-fluorouracil poate stopa formarea de tesut fibros. Nifedipinul si verapamilul au efecte asemanatoare.
- Injectiile locale cu steroizi, radioterapia, administrarea de vitamina E sau de gama-interferon au fost folosite pentru tratarea bolii insa rezultatele sunt contradictorii.
- Injectarea locala a colagenazei (o enzima care distruge tesutul fibros) poate fi urmata de imbunatatirea extensiei degetelor.
Excizia tumorilor de piele
Excizia tumorilor de piele
Tumora cutanata se defineste ca un conglomerat celular fara functionalitate. Tumorile pot fi benigne sau maligne.
Tumorile benigne (TB) se definesc ca fiind neoformatii celulare instabile cu tendinta la crestere lenta. Pot avea origine in orice structura a pielii. Au crestere lenta si nu metastazeaza.
Tumorile maligne (TM) reprezinta proliferari celulare anarhice care sunt capabile de invazie in tesuturile din jur si de propagare la distanta (metastazare).
Factorul de risc major pentru cancerul cutanat este reprezentat de expunerea excesiva la soare, mai ales in copilarie.
Tumorile benigne cutanate pot fi:
- Tumori epiteliale (keratoza seboreica, acantomul cu celule clare, keratoacantomul, polipul, keratoza actinica)
- Tumori ale tesutului conjunctiv (cheloidul, histiocitomul, tumora glomica, leiomiomul, neurofibroamele, xantelasmele, dermatofibroamele, lipoamele)
- Tumori chistice (chistul epidermoid, trichilemal, milia, chistul dermoid)
- Tumori vasculare (hemangiomul)
- Tumori pigmentare (nevii pigmentari)
Leziuni premaligne se definesc ca fiind proliferari benigne ale structurilor cutanate cu potential crescut de malignizare. Acestea sunt:
- Keratoza actinica
- Boala Bowen
- Eritroplazia lui Queyrat
- Leucoplazia
- Keratoacantomul
- Dermatita postiradiere
- Xeroderma Pigmentosum
- Leziuni ulcerative cronice
Tumorile maligne cutanate sunt:
- Carcinomul bazocelular (epiteliomul)
- Carcinomul spinocelular
- Melanomul malign.
- Dermatofibrosarcom.
CARCINOMUL BAZOCELULAR
Este cea mai frecventa forma de cancer de piele (65-80%). Are origine in celulele bazale ale epidermului, invadeaza local lent. Metastazeaza extrem de rar.
Apare mai frecvent la subiecti:
- rasa - piele alba, europeni
- sexul masculin
- adulti
- localizare: zone fotoexpuse: cel mai frecvent extremitatea cefalica (cap si gat 85%)
Apare frecvent pe fata (nas, buze, frunte, pavilion auricular), torace anterior si se prezinta initial ca mici noduli, rotunzi, translucizi, acoperiti de epiderm subtire cu telangiectazii. Ulterior evolueaza catre ulceratii de diferite dimensiuni acoperite sau nu de cruste si sfaceluri.
Tratament profilactic consta in evitarea expunerii la soare si utilizarea cremelor fotoprotectoare.
Tratamentul curativ este reprezentat de:
- excizia chirurgicala, recidiva este frecventa.
- chirurgia Mohs:
- asigura controlul microscopic extemporaneu al marginilor exciziei, eliminand astfel riscul recidivelor
- rata de vindecare este de peste 99% pt lez primare si 96% pt recidive, dar este o metoda costisitoare.
Excizia tumorilor creaza defecte tegumentare. Acestea, in functie de dimensiuni, profunzime si localizare, pot fi :
- suturate primar
- grefate cu PLD
- acoperite cu lambouri locale sau de vecinatate
- acoperite cu lambouri de la distanta sau liber transferate microchirurgical
CARCINOMUL SPINOCELULAR
Este un cancer cutanat mult mai agresiv. Isi are originea in keratinocite. Caracteristic pentru carcinomul spinocelular este ca are o rata de crestere rapida, invadeaza local si are capacitate crescuta de metastazare. Predomina la barbati, mai ales la fumatori si imunodeprimati. Se localizeaza de obicei pe tegumente modificate (radiatii actinice, cicatrici, traumatisme).
Factori predispozanti:
- genetici - piele tip I,II;
- radiatii, X,
- traumatisme,
- modif degenerative si inflamatorii,
- fact chimici (keratoze, gudron, arsenic),
- inf virale (papilomavirus),
- imunosupresia
Din punct de vedere clinica are 2 forme:
- cu crestere lenta –carcinomul spinocelular nodular papilar cornos (cornul cutanat)
- cu crestere rapida – nodul indurat, rosu-violaceu, consistenta ferma, ulceratia apare precoce combinata cu invazia locala
Tratamentul este chirurgical si consta in excizie agresiva cu limite mari de excizie atat in suprafata cat si in profunzime.
Tehnica Mohs este benefica si in acest tip de leziune. Defectul fie se sutureaza direct daca este posibil, fie se inchide prin utilizarea grefelor, lambourilor locoregionale sau liber transferate.
MELANOMUL MALIGN
Se defineste ca o tumora maligna melanocitara extrem de agresiva, ce apare in orice celula capabila sa formeze melanina. Reprezinta 1-2% din totalul tumorilor maligne si 2-5% din totalul tumorilor maligne cutanate. Apare mai frecvent la barbatii de 35-50 ani, mai ales pe torace, iar la femei la nivelul gambelor (progn mai bun).
Etiologia este necunoscuta. Factorii predispozanti implicati sunt:
- genetici, fenotip I,II (f rar la negri)
- leziuni melanice preexistente (30%)
- traume locale
- radiatii UV
- imunosupresia
Din punct de vedere clinic melanomul malign apare ca o leziune hiperpigmentara, usor inflamata, prost delimitata, cu margini neregulate, cu prurit si policromie (zone maro inchis spre deschis, eritematoase). Tratamentul consta in excizia chirurgicala completa care reprezinta un gest terapeutic fundamental. Daca tumora este :
- <1mm – excizia in jurul tumorii trebuie sa fie de 1cm
- 1-4mm – excizia in jurul tumorii trebuie sa fie de 2cm
- >4mm – excizia in jurul tumorii trebuie sa fie de 3 cm
Excizia Mohs
Lenta, permite verificarea marginilor cancerului; e unanim acceptata ca fiind o metoda extrem de valoroasa in acest tip de leziune. Nu se recomanda efectuarea limfadenectomiei elective, dar se practica biopsia nodulului santinela la pacientele cu melanoma malign >1mm. Daca se depisteaza micrometastaze, se practica evidare ganglionara completa.
Rezultatele depind in mare masura de tipul leziunii, gravitatea acesteia si de timpul scurs de la aparitia acesteia.
Operatia de lifting al sprancenelor
Operatia de lifting a sprancenelor
Procesul de imbatranire in etajul superior al fetei se manifesta prin lasarea tesuturilor situate deasupra orbitei si este urmat de aparitie ridurilor frontale, ptoza (coborarea) sprancenelor, aparitia unui exces de piele la nivelul pleoapelor ; toate aceste elemente confera fetei un aspect trist, suparat si obosit.
Uneori pacientii solicita o blefaroplastie, deoarece nu pot aprecia faptul ca ridicarea pozitiiei sprancenelor este suficienta pentru a corecta excesul de piele de la nivelul pleoapelor superioare; alteori, pentru un rezultat cat mai bun este necesare combinarea blefaroplastiei cu liftingul de sprancene
Care sunt cauzele imbatranirii etajului facial superior?
- scaderea elasticitatii tesuturilor
- lasarea (gravitationala) a tesuturilor
- predispozitia genetica
- miscarile repetitive ale muschilor faciali determina imbatranirea etajului facial superior
Care este scopul operatiei de lifting al sprancenelor?
Liftingul sprancenelor urmareste:
- pozitionarea cat mai naturala a sprancenelor:
- obtinerea unei sprancene arcuite si usor ascensionata in jumatatea laterala e foarte importanta la femei
- ridicarea usoara a pleoapei superioare si corectia pseudoptozei acesteia
- obtinerea simetriei
- indepartarea oboselii oculare din cauza efortului permanent de a increti fruntea pentru a avea un camp vizual mai bun
- largirea campului vizual superior
Ce investigatii preoperatorii sunt necesare?
Analize de sange
- de obicei sunt necesare doar investigatii de rutina, care sa ateste starea de sanatate a pacientului
Detalii preoperatorii
In timpul consultatiei preoperatorii voi urmari urmatoarele aspecte
- voi evalua forma si pozitia sprancenelor, in relatie cu celelalte elemente ale fetei si cu proportiile si pozitia ideala;
- voi evalua gradul de ptoza a sprancenelor si a pleoapelor superioare
- voi observa eventualele asimetrii de forma si pozitie ale sprancenelor si pleoapelor
- voi evalua eventuala limitare a campului vizual
- voi efectua fotografii ale regiunii perioculare
- voi evalua starea de sanatate a pacientului si voi obtine informatii legate de istoricul medical al acestuia.
- voi recomanda efectuarea unor investigatii preoperatorii (analize de sange, investigatii imagistice) si voi ajusta sau va stopa administrarea unor medicamente care cresc riscul de sangerare (aspirina, anticoagulante orale, medicatie naturista, etc),
- voi recomanda renuntarea la fumat cu cel putin 2 saptamani inaintea operatiei.
Cand este indicata operatia?
Liftingul sprancenelor este o operatie strict individualizata, si ca urmare nu se poate practica pentru a satisface dorintele altcuiva sau pentru a copia o imagine ideala. Chirurgul plastician, tinand cont de dorintele si asteptarile pacientului, va stabili care este cea mai indicate procedura de repozitionare a sprancenelor, eventual asociata cu blefaroplastie superioara. Uneori aceaste operatii au indicatii medicale (cand lasarea sprancenelor si a pielii pleoapelor superioare limiteaza campul vizual). Alteori aceasta procedura chirurgicala este efectuata doar in scop estetic.
Este indicata atunci cand:
- pozitia sprancenelor este cazuta fata de pozitia ideala
- sprancenele cazute determina ingreunarea pleoapelor superioare si limitarea camplui vizual
- starea de sanatate a pacientului este buna
- asteptarile sunt realiste
Exista contraindicatii ale liftingului de sprancene?
- cand exista un deficit de piele la nivelul pleoapei superioare, dupa o blefaroplastie anterioara
Cum se desfasoara operatia ?
- Liftingul sprancenelor se practica in general sub anestezie generala, dar anumite tehnici pot fi efectuate si cu anestezie locala insotita de sedare.
- Operatia dureaza in medie 1-2 ore.
- Exista o multitudine de proceduri chirurgicale de lifting al sprancenelor, diferentiate in functie localizarea inciziilor, precum si in functie de modalitatea de ancorare a sprancenelor.
- incizia poate fi plasata fie la nivelul marginii superioare a sprancenelor, la nivel mediofrontal, la nivelul liniei de insertie a parului sau in scalp (coronala).
- disectia se face in plan subcutanat, subgaleal sau subperiostal. Cea mai frecventa tehnica de lifting frontal foloseste incizii plasate la nivelul scalpului frontal, iar disectia se practica de obicei in plan subgaleal, pana la nivelul marginii superioare a orbitei
- se sectioneaza insertia muschilor corrugatori de la nivelul glabelei (regiunea dintre cele 2 sprancene), pentru a impiedica formarea ridurilor “de incruntare”
- exista posibilitatea disectiei endoscopice, prin intermediul unor incizii de dimensiuni mai reduse plasate in scalp; are avantajul sectionarii mai facile a muschilor de la nivelul glabelei, responsabili de formarea ridurilor “de incruntare”
- sustinerea si ancorarea sprancenelor intr-o pozitie inalta se face prin suturi de suspensie, suruburi sau benzi
- se exizeaza pielea de la nivelul inciziei, in functie de cata ridicare a sprancenei se doreste
- uneori se plaseaza un tub de dren la nivelul zonei de disectie
Evolutie postoperatorie
- la finalul interventiei chirurgicale plagile vor fi suturate.
- ele vor necesita o ingrijire minima pana la indepartarea firelor de sutura, la 7 zile dupa operatie.
- uneori este necesara mentinerea unui tub de dren pentru 24-48 ore, prin care se vor evacua fluidele in exces de la nivelul zonei operate.
- liftingul de sprancene determina un disconfort moderat, care insa poate fi controlat prin medicatie antialgica obisnuita.
- postoperator se impune ca pacientul sa doarma cu capul usor ridicat.
- expunerea la soare si efortul fizic intens vor fi evitate 3 luni dupa operatie.
Care sunt complicatiile liftingului de sprancene ?
Complicatiile generale sunt cele comune oricarei proceduri invazive, fiind reprezentate de anumite complicatii cardio-respiratorii ce pot aparea datorita anesteziei generale.
Complicatiile locale, specifice:
- sangerarea, daca este importanta poate impune reinterventia in scopul hemostazei
- infectia este extreme de rara, fiind prevenita prin administrarea de antibiotice
- asimetria
- formarea de cicatrici vicioase
Care sunt procedeele moderne ?
Exista posibilitatea ridicarii nechirurgicale a sprancenelor cu ajutorul injectiilor cu botox, care slabind actiunea muschilor coboratori ai sprancenelor, determina inaltarea acestora cu pana la 3-4 milimetri, in special in jumatatea laterala.
Exista si prodeduri moderne de lifting miniinvaziv al sprancenelor, cu ajutorul unor fire sau benzi de suspensie
Plastia mameloanelor
Chirurgia sanului - Plastia mameloanelor
Sanii reprezinta simbolul feminitatii si ca urmare, orice imperfectiune, asimetrie sau dismorfism aparute la acest nivel poate avea implicatii emotionale si psihosexuale.
Mameloanele sunt acele proeminente situate in centrul areolelor si a regiunilor mamare si ca urmare, reprezinta elemente estetice importante ale sanului. In ultimul timp, corectia chirurgicala a mameloanelor a castigat poularitate, pe masura ce femeile au devenit constiente ca aceasta problema care determina nemultumire si neincredere in sine, poate fi rezolvata.
Mameloanele normale au o forma cilindrica si proemina cativa mm deasupra conturului sanului, in conditii de temperatura normala. La frig sau atunci cand sunt stimulate ele devin erectile , accentuandu-si tonicitatea si dimensiunile
Mameloanele invaginate sunt mameloanele care nu mai au proiectia specifica, avand un aspect aplatizat sau infundat. In functie de gravitatea aplatizarii, exista 3 stadii sau grade de invaginare.
✓ In stadiile usoare (gradul 1) mameloanele pot sa dobandeasca o usoara proiectie prin stimulare si o mentin dupa incetarea exercitarii presiunii.
✓ In stadiile medii (gradul 2) mameloanele devin proiectate prin stimulare, dar se retracta dupa incetarea stimularii
✓ In stadiile avansate (gradul 3) mameloanele nu de dezinvagineaza prin stimulare. In aceste cazuri, pe langa deficitul estetic , exista si frecvente complicatii infectioase din cauza acumularii sub areola a secretiilor eliminate prin orificiul mamelonar.
Care sunt cauzele mameloanelor invaginate ?
✓ factori congenitali (prezenta de la nastere a unor canale galactofore prea scurte, prin care mamelonul este legat de glanda mamara)
✓ afectiuni inflamatorii ale glandei mamare
✓ posttraumatic (tesutul cicatricial trage mamelonul in interiorul sanului)
Cum pot fi corectata aceste deformari?
◆ In cazurile usoare sunt utile diferitele aparate, cum ar fi cele cu vacuum, care pot corecta retractia, desi rezultatele sunt de obicei modeste.
◆ In cazurile moderate si severe tratamentul este chirurgical si consta in sectionarea canalelor galactofore scurte sau a tesutului fibros care trage mamelonul inauntrul sanului. Uneori, pentru a preveni recidiva invaginarii, mamelonul trebuie mentinut cu un fir chirurgical plasat la baza acestuia. Operatia de corectie se face cu anestezie locala si prezinta riscuri locale minime. Daca in cursul operatiei se sectioneaza canalele galactofore, atunci alaptarea ulterioara nu mai este posibila.
Mameloanele retractate sunt mameloane cu aspect initial normal, care la un moment dat isi schimba pozitia, fiind trase spre interiorul sanului.
Care sunt cauzele retractiei mamelonare?
✓ inaintarea in varsta
✓ prezenta anumitor tumori in spatele areolei; in aceasta situatie retractia este unilaterala
In toate aceste cazuri trebuie investigata riguros cauza retractiei, inainte de a se decide corectia mamelonului
Mameloanele hipertrofiate sunt mameloanele cu dimensiuni mai mari decat normalul, fapt care determina protruzia exagerata sau atarnarea disgratioasa a acestora
Care sunt cauzele aparitiei mameloanelor hipertrofiate?
✓ congenitale
✓ sarcina si alaptare sau anumiti factori hormonali
Cum pot fi corectate mameloanele hipertrofiate?
Exista mai multe procedee chirurgicale de reductie a dimensiunilor mameloanelor, prin inlaturarea unei portiuni de tesut circumferential la baza, sau a unui fragment din regiunea distala. Operatia poate fi facuta atat la barbati cat si la femei si necesita in general doar anestezie locala
Care sunt riscurile operatiilor de corectie a mameloanelor ?
In majoritatea cazurilor operatiile de corectie a formei mameloanelor se practica sub anestezie locala si dureaza in medie 45 min-1 ora.
Ca in cazul oricaror altor operatii, ele pot avea anumite riscuri. Complicatiile posibile sunt cele locale: infectia, sangerarea, necroza sau recidiva (reaparitia invaginarii). De asemenea, cicatricea postoperatorie poate fi vizibila, ingrosata, hiper sau hipopigmentata. Cand operatia se practica bilateral, pot aparea asimetrii. Foarte rar pot aparea tulburari de sensibilitate la nivelul mameloanelor. Cand operatia implica sectionarea canalelor galactofore, atunci alaptarea viitoare nu mai este posibila. Unele dintre aceste complicatii necesita corectii chirurgicale ulterioare.
Care este evolutia postoperatorie ?
- Dupa operatie zona va fi acoperita cu un mic pansament sau cu un plasture, care sa nu comprime mamelonul.
- Disconfortul postoperator este mic sau mediu si poate fi corectat prin antialgice obisnuite ( Nurofen, Paracetamol).
- Activitatile obisnuite pot fi reluate a doua zi dupa operatie.
- Este recomandat sa se evite efortul fizic intens, sportul , sauna 2 saptamani postoperator
- Firele se suprima la aproximativ 7-10 zile de la operatie
Brahioplastia
Brahioplastia - liftingul bratelor
Pielea de pe fata interna a bratelor este foarte subtire si fina. Frecvent, o data cu varsta sau dupa pierdere considerabila in greutate, se poate observa in aceasta zona un exces tegumentar inestetic.
Liftingul de brate sau "Brahioplastia" este o operatie estetica ce rezolva acest aspect neplacut, eliminand surplusul de piele si intinzand tegumentul, rezultatul fiind de fiecare data extrem de satisfacator pentru pacient.
Brahioplastia este o operatie simpla comparativ cu alte operatii estetice, are efecte pozitive pe termen indelungat si poate fi aplicata atat femeilor, cat si barbatilor.
Inainte de operatie
In cadrul consultatiei de dinaintea operatiei de brahioplastie se evalueaza starea de sanatate a pacientului (eventualele boli, alergii, medicamente uzuale).
Se recomanda evitarea utilizarii cu cel putin 10 zile inainte de lifting a medicamentelor de tip anti-inflamatoare sau aspirina (favorizeaza sangerarea).
Anticonceptionalele trebuiesc oprite cu 4-6 saptamani inainte de operatie (cresc riscul de complicatii tromboembolice, favorizeaza formarea de cheaguri in sange).
Inainte de litingul de brate, trebuie evitata expunerea excesiva la soare sau la solar (poate ingreuna cicatrizarea pielii). Se recomanda o dieta echilibrata in perioada pre- si postoperatorie.
De asemenea, este recomandat sa se opreasca fumatul cu cel putin 1 luna inainte sau macar sa se reduca considerabil numarul tigarilor fumate pe zi (ingreuneaza procesul de cicatrizare si pot aparea complicatii).
Operatia de brahioplastie
Frecvent, operatia de brahioplastie se asociaza cu o operatie de lipoaspiratie.
Incizia efectuata poate fi longitudinala pe fata interna a bratului, transversala la nivelul pliului axilar sau o combinatie intre cele doua.
Excizia excesului cutanat se face in functie de desenul preoperator. Durata operatiei de lifting brate este de 1,5 - 2 ore.
In cazul brahioplastiei cu incizie la nivelul pliului axilar, cicatricea este mai bine ascunsa, dar rezultatul estetic este mai putin spectaculos decat in cazul asocierii inciziei verticale.
La sfarsitul operatiei de lifting se aplica un bolero de compresiune la nivelul bratelor.
Dupa operatia de brahioplastie
Externarea se poate face in ziua respectiva sau dupa 24 de ore de la operatie.
Postoperator pot aparea echimoze (vanatai) la nivelul bratelor si edem. Acestea vor disparea in 10 - 20 de zile.
Durerile dupa brahioplastie sunt suportabile si ameliorate cu administrarea calmantelor obisnuite. Trebuie evitate toate miscarile care pot pune tensiune mare pe suturi (ex. ridicatul bratelor).
Intreruperea activitatii profesionale se face in functie de tipul activitatii. Exercitiile fizice pot fi reluate progresiv dupa 4 saptamani de la operatie.
Rezultatul final al liftingului de brate se evalueaza la 6 - 12 luni postoperator.
Complicatii:
Riscul anestezic trebuie discutat cu medicul anestezist. In zilele noastre, complicatiile legate de anestezie sunt foarte rare.
Complicatiile care pot aparea in urma operatiei de lifting brate sunt:
- accidente trombo-embolice (flebita, embolie pulmonara) > foarte rare la liftingul de brate
- hematom - apare foarte rar, se poate evacua daca este de mari dimensiuni
- infectie - favorizata prin vecinatatea pliurilor naturale. Se previne prin igiena riguroasa pre si postoperatorie. Se vindeca prin tratament antibiotic, sau daca este cazul printr-o noua interventie de brahioplastie.
- serom - prin acumularea de limfa si grasime lichefiata. Poate aprare la 8 zile postoperator. Tratamentul aceste complicatii consta in imbracaminte de compresiune si repaus. Daca este de mari dimensiuni trebuie punctionat.
o intarziere in cicatrizare. - necroza cutanata la brat - uneori, dar este limitata si localizata. Mai frecvent la fumatori, mai ales daca nu s-a oprit fumatul.
- tulburari de sensibilitate - scaderea sensibilitatii pe fata interna a bratului. Sensibilitatea normala reapare la 3 - 6 luni postoperator.
Cura chirurgicala a diastazisului
Cura chirurgicala a diastazisului
Cura chirurgicala a diastazisului - Separatia muschilor abdominali este o problema cu care se confrunta multe proaspete mamici. Constituind mai degraba o problema estetica decat una care tine de sanatate, aceasta problema poate aparea datorita acumularii de kilograme suplimentare, mai ales in portiunea abdominala. Ce este diastaza abdominala, ce factori o cauzeaza si ce tratament necesita veti afla in articolul urmator.
Sub denumirea medicala de diastaza sau dehiscenta abdominala, separatia muschilor abdomenului se prezinta ca un spatiu distantat de la capul sternului pana la ombilic, evidentiat mai ales prin incordare (de 2,7 cm sau mai mare intre muschii din partea stanga si cea dreapta), fiind foarte des intalnita in randul gravidelor (aproximativ 30% din femeile insarcinate - conform unor alte studii un procent de 100% din femei se confrunta in ultimul trimestru cu o forma de diastaza abdominala). Nou-nascutii pot prezenta si ei diastaza (in special prematurii si copiii afro-americani), insa la ei dispare de la sine, dar si barbatii, in situatia lor cauzele fiind mult diferite (regimuri drastice de slabire sau ingrasare rapida-fluctuatii bruste de greutate, genuflexiuni sau tractiuni efectuate gresit etc.).
Femeile care au nascut mai mult de un copil sunt mai predispuse sa dezvolte aceasta afectiune, in special daca cei mici sunt apropiati ca varsta. De asemenea, si statura mica, varsta de peste 35 ani, ereditatea, o sarcina multipla sau un copil cu greutate mare la nastere constituie factori predispozanti, alaturi de o curbura pronuntata a spatelui si de un tonus muscular redus. Diastaza abdominala poate aparea in orice moment din ultima jumatate a sarcinii, insa este mai des observata dupa nastere cand peretele abdominal este lax, iar tesutul subtiat al zonei mediane nu mai ofera sprijinul adecvat pentru tors si organe interne.
Ce se intampla de fapt? Sarcina imprima o presiune mare asupra abdomenului incat uneori muschii din partea frontala nu-si mai pot mentine forma. Diastaza reprezinta o separare, iar recti indica muschii abdominali denumiti in termeni medicali drept rectus abdominis. Cand muschii se indeparteaza in acest mod uterul, intestinele si celelalte organe dispun doar de o banda subtire de tesut conjunctiv (de fapt e vorba de o panza din colagen) care sa-i tina laolalta; suplimentar, in timpul sarcinii intervin si hormonii care slabesc si mai mult tesutul. In lipsa suportului muscular necesar, o nastere vaginala poate fi mai dificil de realizat.
Fiind vizibila, diastaza abdominala este usor de diagnosticat doar prin intermediul unei examinari fizice; aceasta se realizeaza cu pacientul stand intins pe spate, cu genunchii indoiti la 90 grade avnd talpile sprijinite, iar capul usor ridicat cu barbia atingand pieptul. In timpul incordarii musculare, medicul amplaseaza degetele in puntea care este evidentiata. Masurarea grosimii separatiei este determinata de numarul de degete care intra in spatiul dintre muschii abdominali din dreapta si cei din stanga. O separatie constand intr-o grosime de 2 degete (aproximativ 1,5 cm) sau mai mult constituie factorul determinant pentru un diagnostic de diastaza abdominala.
Test pe care-l puteti face si voi chiar acasa:
Acest test va poate ajuta sa determinati daca suferiti de separatia muschilor abdominali:
- intindeti-va pe spate cu genunchii indoiti si talpile pe podea
- asezati o mana in spatele capului si pe cealalta pe abdomen cu degetele peste mijloc - paralela cu talia - la nivelul buricului
- cu muschii abdominali relaxati, apasati usor degetele in abdomen
- ridicati-va jumatatea superioara a corpului intr-un exercitiu de tip abdomen, asigurandu-va ca cutia toracica se misca mai aproape de pelvis
- miscati-va degetele in spate si in fata de-a lungul abdomenului, pipaind partea stanga si cea dreapta a muschilor abdominali. Verificati daca exista separatie deasupra si dedesubtul buricului.
Tratament:
Fizioterapeutii nu dispun de un indrumar standard cu privire la miscarile care va vor realinia musculatura abdominala; se pare ca are succes tehnica Tupler care implica efectuarea unor exercitii in timp ce purtati un separator abdominal (protejeaza si mentine laolalta muschii abdominali). Cand tesutul conjunctiv s-a vindecat, unele exercitii fizice si Pilates va pot ajuta sa-i fortifiati, insa nu toate sunt indicate in timpul sarcinii. Cel mai bine este sa incepeti fortifierea musculaturii inainte de sarcina, daca nu s-a instalat deja diastaza.
Daca nu se remediaza de la sine (de obicei in decurs de 8 saptamani de la nastere), diastaza abdominala este o problema cu care se poate trai. Daca totusi va deranjeaza, exista in acest sens si posibilitatea unei interventii chirurgicale denumita abdominoplastie; chirurgul efectueaza o plicatura (impatureste) si coase laolalta puntea centala slabita, uneori operatia putand fi efectuata laparoscopic. In cazul copiilor, hernia poate fi remediate pe cale chirurgicala.
Diastasis-ul abdominal consta in separarea muschilor drepti abdominali pe linia mediana si este localizat intre ombilic si apendicele xifoid. Cresterea presiunii abdominale, asociata cu o calitate slaba a tesutului conjunctiv si lipsa tonifierii musculaturii abdominale sunt cauzele care conduc la aceasta conditie.
Ce factori incurajeaza aparitia sa si respectiv o preintampina?
Femeile gravide sunt preponderent afectate, in special cele cu varsta peste 35 de ani, cu feti mari, mamele multipare cu nasteri la intervale scurte de timp sau cele cu sarcini multiple (gemeni, tripleti etc.). Evitarea acestor factori precum si o buna tonifiere a musculaturii abdominale inainte de aparitia unei sarcini preintampina aparitia diastasis-ului.
Doar femeile gravide/mamele se pot confrunta cu ea? In ce masura este prezenta la mame (ce pondere)?
Pe langa femeile insarcinate care reprezinta categoria cea mai frecvent afectata, diastasis-ul mai poate apare la nou-nascuti (prematuri mai ales) si la barbatii care fac efort fizic intens prin ridicarea greutatilor (sportivi).
In ce mod poate fi tratata?
In timpul sarcinii pot fi facute exercitii usoare ale musculaturii abdominale sub supravegherea stricta a unui kinetoterapeut. Daca aceste exercitii nu sunt corect efectuate, atunci defectul poate fi accentuat. Defectele usoare se refac spontan dupa medicnastere. Daca la 2 luni dupa nastere defectul nu s-a reparat, atunci se poate incepe kinetoterapia sub indrumarea unui specialist. Interventia chirurgicala este rareori necesara, abdominoplastia peretelui abdominal, consta in refacerea fasciilor si alipirea musculaturii abdominale, aceasta fiind necesara in cazurile care nu se rezolva prin metodele amintite sau in formele extreme in care apare hernia abdominala (anse intestinale, epiploon, stomac etc.).
Ce sfaturi am pentru mame in acest sens?
Aparitia unei sarcini trebuie sa apara pe un teren bine pregatit, cu o nutritie corespunzatoare, o conditie fizica buna prin tonifierea musculaturii abdominale importante in sustinerea peretelui abdominal supus unei greutati suplimentare si in efortul expulziv din timpul nasterii. De asemenea, intervalul intergestational de minimum 1 an dupa nasterea naturala si minimum 2 ani dupa nasterea prin operatie cezariana trebuie respectat."
De retinut!
Este bine sa evitati constipatia sau ridicatul obiectelor grele, inclusiv a copiilor, deoarece tensionati tesutul conjuctiv; si ridicatul in picioare/asezatul pe scaun trebuie evitat (va ridicati propria greutate). Se pare ca in cazul in care va confruntati cu episoade de tuse in timpul sarcinii, este indicat sa sustineti manual musculatura abdominala. Anumite exercitii fizice trebuie ocolite (cum sunt abdomenele, genuflexiunile, flotarile etc.), dar si inotul, unele pozitii de yoga si aplecatul; nu este de ajutor infasurarea taliei/purtarea unei centuri, fiind necesara corectarea aliniamentului si reintegrarea unui intreg sistem de muschi si fascii. Efortul pe care il presupune etapa de expulzie poate de asemenea agrava statusul muschilor abdominali.
Diastaza abdominala poate cauza la randul sau durere de spate in portiunea inferioara, constipatie si incontinenta urinara. Poate ingreuna de asemenea respiratia si miscarile normale ale corpului, aparand o postura defectuoasa si aliniament pelvian slabit (instabilitate pelviana). In situatii rare si totodata extreme, tesutul se poate rupe, iar organele pot protrude (ies in afara), aparand hernia ombilicala sau ventrala. Deschiderea dintre muschi se micsoreaza adesea dupa nastere, insa in multe alte cazuri nu revina la normal nici dupa un an mai tarziu.
Chirurgia estetica si remodelarea corpului
Remodelarea estetica a corpului
Remodelare corporala chirurgicala are ca scop obtinerea unui corp armonios, proportionat, cu tesuturi tonice si elastice. Aceste proceduri urmaresc indepartarea excesului de grasime acumulat in diverse regiuni (lipoaspiratia), eliminarea pielii laxe si lasate de la nivelul abdomenului, bratelor, coapselor, feselor, aparuta dupa pierderea masiva in greutate (abdominoplastia, brahioplastia, body lift, etc), repozitionarea musculaturii abdominale departate in cursul sarcinii ( cura diastazisului de muschi drepti abdominali ), precum si remodelarea anumitor regiuni prin injectare de grasime proprie.
